Category Archives: greco-catolici

Părerile lui agrişă despre greco-catolici.

Popi şi preoţi

Agrişă face distincţia dintre popi şi preoţi.

Popii ar fi cei care prin faptele lor se depărtează de sacralitatea slujirii preoţeşti.

Fură din banii bisericii, curvesc, trăiesc în lux, iau bani pentru slujbe în mod nejustificat, e clar , sunt popi.

Îşi văd de treaba lor, fac acte de caritate, nu ţin să aibe răspunsul la toate, trăiesc modest, Agrişă spune că s-ar putea să fie preoţi.

Cu timpul am ajuns şi eu să îi împărtăşesc punctul de vedere.

Dar Agrişă, plusează, şi afirmă că preoţii care trăiesc opulent, preoţii care conduc automobile de lux, folosesc gadget-uri high end, au case sfidătoare, ale căror neveste nu se implică în activitatea parohiei, care sunt iubitori de „ale lumii” s-ar putea să fie popi.

Cert este că opulenţa clerului a revoltat mereu. Oricum nimic nu prinde mai bine chipul preoţesc decât moderaţia.

Florin Chilian are aceste versuri :

Să nu ai alţi dumnezei :

Popii au conturi in banca, cerurile nu-i încap
Oficiază cununia între Dumnezeu şi drac
Ca-n viaţă…
Nu le mai ajung arginţii, preţul vânzări a crescut
Se îneacă-n lacrimi sfinţii, ne întoarcem la-nceput
Ca-n viaţă…
Popii umblă cu maşina pe când tu, un biet măgar
Aştepţi binecuvântarea într-o baltă pe trotuar
ca-n viaţă…
Puţini au rămas cu harul de-a ni-L da pe Dumnezeu
Atunci când te rupe viata, alinarea vine greu

Ca-n viaţă…
Dumnezeu e pus la bancă, stă-n cont bine păzit
Popii nu mai fac vecernii, fac biserici pe profit
Ca-n viaţă…
Dumnezeul lor e banul care Fiul a tradat
Au vândut până şi taina..Popo…popo, ochi de drac!
Ca-n viaţă…
Au rămas părinţi cucernici prea puţini şi prea ades
Ei au sfărâmat altarul, Doamne, lacrimi au cules
Ca-n viaţă…
In biserica din suflet unde fug când e prea greu
or să pună guvernanţii impozit pe Dumnezeu
ca-n viaţă…
Uite are popa vilă, are barcă cu motor.
Au uitat ce-i cumpatarea, raiul e in curtea lor
Ca-n viaţă…
Nu le mai ajung arginţii, preţul vânzări a crescut
Se îneacă-n lacrimi sfinţii, ne intoarcem la-nceput
Ca-n viaţă…
Plânge sus în cer Maria, lacrimi pe icoana noastră

Se mai nasc minuni pe lume, cine să le-mpartaşească?
Ca-n viaţă…
Se închide-altaru-n suflet, rămâi încuiat pe-afară

Nu mai dă nimeni lumina, Doamne, pentru-a câta oară?
Ca-n viaţă…
Fariseii râd in strană, lumina e ruptă pe cruce
Sub un munte de păcate, Doamne cum le mai poţi duce?
Ca-n viaţă…
Stă Andrei pripit prin geamuri colorate-n Voroneţ

Noi ne cumpărăm iertarea..Doamne..toate au un preţ

Ca-n viaţă…

Anunțuri

Legea cultelor şi pretinsa cenzură

„Prietenii” umanişti s-au plâns din nou de încălcarea drepturilor omului în ceea ce priveşte noua Lege a cultelor, mai exact a legii 489/2006.

Două sunt chestiunile ce dor: pretinsa cenzură făcută posibilă de lege şi limitarea numărului asociaţii religioase recunoscute în România ca fiind culte.

Pe rând:

Mass media, cu „amiciţia” binecunoscută faţă de credincioşii ortodocşi a publicat titluri precum cel din Cotidianul: „Legea Cultelor ar putea introduce cenzura”. Organizaţiile care se complimentează reciproc autodenumindu-se „societatea civilă” au organizat jalnice proteste la care au invitat un număr mic de artişti. Câţiva diletanţi, pe ici pe colo, au sărit ca arşi că au auzit ei de undeva ori au citit pe undeva că de acum încolo nu mai e voie să asculte Tiamat ori Nightwish şi mai presus, Doamne fereşte, nu mai pot citi Nietzsche sau Cioran. Al naibii chestie, şi asta tocmai acum când plănuiau să citească Lacrimi şi Sfinţi! 😉

Dar să ne calmăm, legea 489/2006 nu face decât ipostazieze articolul 29 din Constituţia României aprobata prin referendum naţional. Anume: „ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. […]

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

Articolul 30

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

După cum se vede, nu este posibil ca articolul 13 să fie interpretat în stil comunist aducând cenzura în România. Cred că oricine are mintea limpede şi analizează sinoptic articolele propuse mai sus se lămureşte că protestul nu are obiect real.

Apoi vine articolul 18 din legea 489/2006 cu limitarea recunoaşterii cultelor religioase în funcţie de vechimea de activitate de 12 ani pe teritoriul românesc şi de dovedirea adrenţei a 0,1% din populaţia României.

Să fie asta o problemă? Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) a dat un raport favorabil acestei legi. Pe site-ul Ministerului Culturii aflaţi şi cum stau lucrurile în Europa Unită, nu suntem singurii cu aceste pretenţii.

Deci a spune că Legea Cultelor nu este europeană este exagerat. A spune că legalizează cenzura e absurd.

Dar ştiţi ce este de-a dreptul vulgar? Că cei mai vizaţi de ea, credincioşii ortodocşi nu s-au interesat de această lege n-o dezbat şi nu-i doare mintea să afle ce impedimente sau avantaje le oferă aceasta lege. De pildă, articolul 9 (1) care este primul articol care afirmă explicit că statul este neutru faţă de convingerile religioase şi astfel se face un pas spre laicizarea statului. Sau articolul 49 (2) care spune că statutele şi canoanele trebuiesc recunoscute de stat.

Sau articolul 21 prin care se dă guvernului puterea de a retrage calitatea de cult dacă li se pare că acel cult încalcă liniştea publică, sănătatea sau morala publică. Aceasta fără să specifice clar care sunt criteriile de determinare ale acelor încălcări.

Ar putea BOR pierde calitatea de cult? Da, dacă vreun guvern va considera că împărtăşirea cu o singură linguriţă ori utilizarea unui potir din metal sau sticlă şi nu a unuia de unică folosinţă precum şi sărutarea icoanelor reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

Apoi articolul 10 (7) care transformă cultele în furnizori de servicii sociale.

Ortodocşii nu protestează, lasă acest lucru pe seama umaniştilor.

Între timp, lumii i se pare ca aceia există şi au dreptate.

În acelaşi timp se întreabă dacă în afara preocupării de a minimaliza impactul dosarelor de la Secu’, ierarhii au şi alte preocupări.

Detalii şi un punct de vedere apropiat la Gruparea Aproape .

Mituri puse pe seama creştinismului

Este creştinismul o sectă iudaică? O doctrină de mistere? O refulare a sclavilor? Este Iisus doar un profet? Creştinismul este obscurantist? Ne obligă să fim ignoranţi?

Vizitaţi blog-ul lui Maradona pentru a afla răspunsurile în opinia lui Matteo.

„Luaţi aminte cu urechile voastre…”

Cuvintele de mai jos sunt acelea care mi-au rămas mai stăruitor în memorie după slujba de sfinţire a apei, făcută de Bobotează. Mereu mă minunez de puterea dumnezeiască de a vorbi personal şi peste veacuri folosind cuvintele Sfintei Scripturi.
Ne temem de sărăcie, de integrare, de secularism şi de consumism.
Ne temem de acestea sau de neputinţa noastră de a fi la înălţimea credinţei ortodoxe?
Ce speranţe mai vrem decât cele izvorâte din citatele de mai jos?

„Veseleşte-te pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească […]Întăriţi-vă voi, mâini slabe, şi prindeţi putere genunchi slăbănogi. Ziceţi celor slabi la inimă şi la cuget:<<Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru! […]>>” (Paremia întâi)

„Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăti se vor desfăta sufletele voastre. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru.” (Paremia a doua)

Că astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic şi ceata sfinţilor cu noi se adună, şi îngerii cu oamenii împreună-prăznuiesc. […]Astăzi, Cel nefăcut, de bunăvoia Sa, este atins cu mâna de către făptura Sa. […]Astăzi, ne-am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura de sus se luminează ca o făclie. […] (rugăciunea a doua)

Agrişă: Mulţumesc din inimă domnului profesor Emil Moise!

Agrişă cum deja îl ştiţi este când profund, când superficial şi mai tot timpul ciudat.

Azi şi-a închinat ziua de rugăciune domnului Emil Moise.

Eu am fost împotriva acestui gest. La urma urmei, acest micuţ isaur modern are incertituni el însuşi în ce-i priveşte relaţia cu credinţa. Apoi gesturile lui, oricum le-ar justifica le văd ca fiind împotriva credinţei şi-l consider un apostat.

Dar Agrişă e senin. Dis de dimineaţă, el se trezeşte la 6 a.m. pentru rugăciune de dimineaţă – ceea ce eu văd ca act extrem, şi-a propus ca la toate rugăciunile zilei, inclusiv la rugăciunile mesei, să-l pomenească pe isaurul Emil Moise.Doar când a văzut că mi-a răsturnat firea cu susu’n jos şi că asta dăunează cercetărilor mele a catadicsit să-mi spună:

– Seme, dacă l-aş întâlni pe fratele (!!!) Emil Moise i-aş mutumi cu cea mai mare sinceritate. Cine ştie câţi ani ar fi trecut până să putem, noi ortodocşii, descoperi câţi prieteni are bunul Dumnezeu. Acum, ca la un semn tainic, Dumnezeu a vorbit nu doar prin gura dreptmăritorilor ci şi prin a celor cu care prea ades avem atâtea de rostit cu neputinţă contradicţiei. Ai văzut cum atât de multe religii, culte şi confesiuni s-au aliat pentru apărarea prezenţei credinţei în viaţă socială? De acum aproape că nu mai contează ce se hotăreşte în Pretoriu sau Sinedriu, vânzarea e spre bucurie, ortodocşii vor şti că nu stau singuri înfruntând secularismului. Iar politicienii vor şti că voturile credincioşilor valorează 170%!

Apoi, cu un gest pe care l-ar putea lua oricine ca teatral dacă nu-i ştie sinceritatea firii, zise:

– Domnule profesor Emil Moise, vă multumesc că aţi fost sabotorul care surpând mina a scos comoara prieteniei în credinţă. Dumneavoastră sunteţi membrul fondator al Solidarităţii pentru Apărarea Drepturilor lui Dumnezeu!