Category Archives: asta-i culmea!

Crăciunul pentru creştini. Să revendicăm Crăciunul.

E Ajunul Crăciunului. Ne aflăm aici după un post năucitor. Am aflat că în perioada acestui post, vânzările la produse lactate şi din carne au crescut atât de mult încât, retailer-ii, nu producătorii (?!), au fost nevoiţi să ridice preţurile. Am văzut în şcoli reclame care ne fericeau că ne place să colindăm, doar e singura activitate din care mai facem un ban. Am fost bântuiţi din nou de Moş Crăciunul roşu, gras, răguşit de la coada deja tradiţionalilor reni. Anul acesta l-am văzut si beat, neţinând seama de îndemnul la moderaţie promovat de o firmă producătoare de bere. Am văzut rromi isteţi venind acasă de Crăciun cu avionul pe banii francezilor ca să taie porcii cumpăraţi acu’ un an tot din banii franţujilor, tot pe promisiunea că nu se mai întorc vreo doi ani la ei. Am văzut că agenţiile de turism le-au şi reţinut locul pentru drumul în Franţa după Sânt’ Ion. Am văzut sistem de iluminare pe un pod cu 600 000 de euro, brad din 300 de tone de oţel cu trei kilometri de instalaţii care va consuma 151 de megawatti, un cadou de la banca Millennium.Azi un copil mi-a cerut resturi de lumănări că le-au tăiat curentul, n-au de unde plăti factura. Nu pot să-i dau, că’s cuprinse în pangar, da’i dau de alea mici, albe şi rotunde, că oricum sunt mai bune şi ţin mai mult. Ieri alţii de vreo şapte ani s-au împărtăşit. Toţi cred că ei au trei ani, aşa le spune mama. Azi aceiaşi “m-au colindat”. Vai de mama ei colindă… Le-am dat bani, dar şi-u umplut gurile cu “turtce” că’s dulci şi acu’ apucă la ele. Peste un sfert de ceas îl vad pe tatăl unuia dintre ei, într-o mână ţine câteva pungi de chips-uri, de cealaltă atârna greu plasa cu bere. La parohie Consiliul s-a tot codit dacă să ceară cultul 20 de lei pe an sau nu, că lumea e săracă.

La magazine în sat e coadă, în Timişoara traficul e dat peste cap, supermarket-urile sunt pline. După Vecernie colindele noastre sună bine, că Biserica e goală şi are rezonanţă.

Hristos e însingurat de Crăciun.

Să revendicăm Crăciunul.

Pentru că noi creştinii am stricat Crăciunul şi ne-am învăţat să punem pe masă opulente bunătăţi, să aplaudăm josnic inaugurări stupide de brazi artificiali ca tot ceea ne înconjoară, să căscăm gura la risipiri de bani publici în luminiţe pe poduri, mii de megawatii arşi pe coteţe sau poduri reci suntem datori să redăm lumii Crăciunul.
Crăciunul fie al rugăciunii.

Naşterea lui Hristos să vă fie de folos.

Iar de nu vreţi aşa, vă urez:

Consum Fericit!

thumb_badge_avatars_7.jpg

preluat de pe Cronica Parohiei Alioş cu acordul autorului.

Incapabili perfect capabili

În deplin spirit ortodox, Agrişa a depistat un nou paradox al credinţei ortodoxe: incapabilii perfect capabili.
Incapabili să facă un masterat fără a cumpăra lucrări dacă nu le pot strecura pe cele luate de pe net, fără a mitui profesori care la rândul lor şi-au luat postul prin mită.
Incapabili să aibe o viaţă de familie creştinească fură scaune de onoare … citiţi mai departe…

Mita de 2 milioane de euro

Nu demult am avut o dezbatere cu Ştefan despre donaţia anunţată de Parlament ca iminentă şi având destinaţia Muntelui Athos. Era vorba de 200 000 € ce urmau a fi donaţi schiturilor româneşti de la Athos.

Am întâlnit mai multe persoane care au considerat acest gest ca fiind excesiv. Cel mai adesea aceste persoane se întrebau câtă asistenţă socială s-ar fi putut face cu acei bani în locul conservarii patrimoniului ortodox athonit.

Dar iată cum au trecut atâtea zile de la Revelion şi nimeni nu se întreabă ce s-ar fi putut face cu banii arşi pe artificiile din ţară. Doar în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti spectacolul de lumini a costat aproape jumătate de milion de euro. Doar dublul sumei care a revoltat anterior.

Agrişă mi-a atras atenţia asupra unei ştiri de la Antena 3 care ne lămureşte cu privire la costurile variilor circuri stradale.

Două pieţe bucureştene, două persoane mai presus decât concordia şi o singură naţiune ameţită de revelioane aprinse cu bani din buget.

Acum nu ne-am distrat cu banii din care puteau trăi mulţimi de pensionari, n-am ars banii care puteau îmbunatăţi Urgenţele medicale româneşti, ori şcolile, ori situaţia copiilor orfani. Nu am avut comportament antic sau medieval fericindu-ne de circul anesteziant al baronilor cu cravate roşii, portocalii sau albastre.

Nu, acum ne-am distrat. Ce bine că au fost artificii de aproape jumătate de milion de euro în pieţele bucureştene, în Sibiu dar şi în Focşani şi mai peste tot pe unde există vreun oraş! Doar era un eveniment irepetabil. De câte ori avem ocazia sa arătam Europei cum ştim să ardem euroii?

Simbolismul acestui gest: trăim în ţara în care identitatea, istoria, bătrânii, copii, cultura şi sănătatea nu au nici o şansă în faţa poftei de bairam.

Peste două milioane de euro, în două pieţe cu moft de preţiozitate…

Am spus că dacă aş avea unde pleca n-aş mai sta pe gânduri dar Agrişă mi-a amintit că fiind înainte de toate moşteni ai Cerurilor trebuie să ne comportăm ca cetăţeni cereşti cu viză de Europa.

Ştefan se întreba dacă Dumnezeu ia şpagă, Agrişă se întreabă dacă ştiu românii că au luat odată cu o şpagă de milioane de euro şi o ţeapă de Revelion?

Din vizuini iar vin mituri de Crăciun

Agrişă a fost invadat de născociri şi aproximări legate de Crăciun. Sunt de acord cu el că este neplăcut să vezi cum oameni educaţi vorbesc şi scriu fără noimă. A scrie neargumentat este impardonabil azi, dacă avem acces la blog, avem şi la Google. Să folosim măcar motoarele de căutare dacă e prea dificil să mânuim carţile.

Exemple:

Moş Crăciun ar fi Santa Claus (Saint Nicholas, Father Christmas, Kris Kringle), adică Saint Nicholas importat de americani din Suedia. De acolo, reimportat în Europa ar fi ajuns la noi. Santa Claus este deci nimeni altul decât Moş Nicolae ale nostru, dar…isteţii noştri spun că adevărata origine a lui Moş Crăciun este serbarea Sfântului Nicolae. Moş Crăciun era îmbrăcat în albastru şi datorită graficianului Haddon Sundblom angajat de Coca Cola pentru o campanie publicitară în 1931, Santa a îmbrăcat roşu şi alb. Nu zău?! Coca Cola (pe lângă alţii) spune că nu e aşa. Şi asta e doar o minoră inexactitate. Apoi fireşte că SinterKlaus era îmbrăcat în haine episcopale. În America a purtat şi veşmânt de vânător cu capcane! În Germania era îmbrăcat cu blănuri.

Acum vin cele „frumoase”. Moş Crăciun în spaţiul românesc nu are nimic în comun cu Moş Nicolae. Poate doar darurile. Moş Nicolae, la români, este doar încorporarea în tradiţia mireană a unui sfânt real şi a unor însuşiri ale sfinţeniei sale.

Kernbach, Densuşianu şi N.-Voronca şi etnografi prea mulţi de pomenit identifică prezenţa Moşului Crăciun în fondul arhaic precreştin din spaţiul traco-getic. Un moş în şirul de moşi- divinităţi. Încorporarea în tradiţia creştină mirenească s-a făcut de către popor şi nu are acceptul clerical deplin nici azi. Moş Crăciun nu este acceptat ca prezenţă doctrinară sau morală în teologia ortodoxă. Imaginea ( pt teologi fie „logoi”, în sensul raţiunilor spirituale din lucruri) lui este acceptată apropierea doctrine datorită potenţialului motivaţional şi moralizant. Acest principiu a conservat şi alte imagini ale tradiţie precreştine stră-române.

În teologia ortodoxă română principiul revelat Apostolului Petru prin plasa cu vieţuitoare prohibite de Lege şi totuşi oferite de Domnul consumului apostolului (FA. 11, 5-10) a fost aplicat şi în direcţia asumării şi îmblânzirii tradiţiilor precreştine.

Între legendele Crăciunului circulă şi unele care au sursă livrească, de inspiraţie din evanghelia apocrifă „Protoevanghelia lui Iacov” care denunţă un Moş Crăciun malefic şi crud care taie mâinile fetei sale pentru că a ajutat-o pe Maica Domnului. Mâinile cresc la loc prin voia Maicii Domnului. Mitogemul acesta se leagă de arhetipul divinitătilor feminine ale pădurii care sunt simbolizate prin copaci cu ramurile retezate, după cum susţine Ivan Evseev. Olinescu reproduce o legendă a Crăciunesei care se încheie cu extraordinara convertire a lui Crăciun cel rău în urma minunilor făcute de Maica Domnului.

Agrişă vede în această legendă şi exprimarea convertirii logoilor de moşi-divinităţi de la păgânismul rău şi egocentric la creştinismul binefăcător.

Ca să mă exprim în limbajul acceptat de promotorii mitului inventării americane a Crăciunului: So, Moş Crăciun a fost ever prezent în tradiţia noastră.

În Occident imaginea lui Santa (nume care sterge referirea la Sfântul Nicolae) a devenit personajul simbolic al sărbătorii secularizate atât de radical încât numele Christmas e prea mult şi devine jucăuş Xmas.

Disperarea umaniştilor români (apropo, ce nedrept că se numesc umanişti) este că la noi legătura dintre Crăciun, colinde şi credinţă este atât de mare încât dacă vrei să o tai te autoexcluzi din atmosfera de sărbători.

În sfârşit, noi creştinii răsăriteni suntem bucuroşi că Sfântul din Mira, provincie bizantină, a oferit apusenilor una din cele mai frumoase perioade al anului.

Bucuria vine de la ortodocşi. 😉

Confirmare

Teama lui Agrişă de sistemul medical românesc se amplifică pe măsură ce rămân tot mai puţine zile până la aderare.

A aflat de la ştiri că o femeie din Arad a fost plimbată în nebunie de la un spital la altul. Mi-a spus că se miră de un lucru, cum de după ce au plimbat-o la municipal, apoi la dermatologie de unde au dus-o la ortopedie şi au cărat-o din nou la munnicipal nu au plimbat-o si la o mănăstire poate-i spune vreun preot ceva rugăciuni. Nu spre binele ei, ci al celor de la ambulanţă, că dacă murea femeia puteau da vina pe preot.  Iar rana de pe picior ar fi fost de la faptul că ritualul de exorcizare presupune legarea victimei de picior pe o cruce răsturnată.

Aşa, fără protecţia popii, dacă s-ar fi întâmplat ceva, cei de pe ambulanţă ar fi fost de vină, nu sistemul.

Păi? Şi să nu-i dau bani la Agrişă să scoată furunculul din dos la Viena sau Paris?

Doar avem mesaje pozitive în acest sens de la conducători.

Air Wicks

De când şi-a îmbrăcat casa cu polistiren şi a împodobit-o cu termopane în rame de PVC, Agrişă a devenit un fundamentalist al conservării energiei. Orice comunicare cu exteriorul fiind combătută cu vehemete spume şi paste de silicon.

Mi-a părut aiurea să-şi aerisească prin ercondisionăr toată casa. Am pledat pentru ferestre deschise, iar Agrişă a ales să nu mai folosească nici ercondişionărul ca să economisească energia electrică.

– Agrişă! Îţi dai seama cum o să pută în casa ta?!

– Air Wicks, mi-a răspuns, e soluţia modernă. Trezeşte-te omule! Credeai că a aerisi însemnă a îmbunătăţi calitatea aerului respirabil din casă? Nope! Înseamna să inhalezi chimicale din cel mult 36 în 36 de minute ca să îţi pară că-ţi miroase a bine!

Apoi mi-a şoptit: Sunt sigur că Air Wicks e un brand al Solidarităţii pentru Libertatea de Conştiinţă. Te îmbată cu păreri până când putoarea îţi pare bine înmiresmată şi nu te mai temi să-ţi ascunzi încălţările dihoreşti în dulap. Dar, mai ştiu o taină. Cu Air Wicks spui ce vrei, din 8 în 8 minute sau, mă rog, cum îţi place, (aerul) ce iese din gură nu-ţi mai pute.

Am rămas cu gura căscată, pentru acest nebun argumentarea unui punct de vedere este însoţită compulsiv cu ajustarea mediului la conţinutul mesajului.

Wow! Am privit reclama la Air Wicks cu alţi ochi. Fară să vrea Air Wick brenduieşţe ascunderea duhorii. Păcat că nu e originală ideea!

Agrişă vrea să emigreze

Azi l-am întâlnit pe Agrişă în buticul din colţ, cumpăra alune cu coajă pentru că nu-i ajung banii să ia descojite.

Mi-a spus că le cumpără pentru călătorie. Vrea să emigreze si să ceară azil politic în vreun stat musulman. De ce?

Pentru că se simte în pericol în ţară ca aparţinând majorităţii. Azi a aflat că paznicii discriminaţilor au discriminat majoritatea părinţilor şi copiilor români impunându-le să înveţe într-un mediu straniu, lipsit de familiaritatea prezenţei lui Dumnezeu.

Acu’ vrea să plece înainte ca acvila din stema României să aibe în cioc o mamăligă cu un fitil ud şi înainte ca strofa din imn:

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.

să devină:

Atei cu Fiara’n frunte, oastea e anticreştină
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Dispară neamu’n ceaţă, ruşinea n’i deplină,
Să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.