Din vizuini iar vin mituri de Crăciun

Agrişă a fost invadat de născociri şi aproximări legate de Crăciun. Sunt de acord cu el că este neplăcut să vezi cum oameni educaţi vorbesc şi scriu fără noimă. A scrie neargumentat este impardonabil azi, dacă avem acces la blog, avem şi la Google. Să folosim măcar motoarele de căutare dacă e prea dificil să mânuim carţile.

Exemple:

Moş Crăciun ar fi Santa Claus (Saint Nicholas, Father Christmas, Kris Kringle), adică Saint Nicholas importat de americani din Suedia. De acolo, reimportat în Europa ar fi ajuns la noi. Santa Claus este deci nimeni altul decât Moş Nicolae ale nostru, dar…isteţii noştri spun că adevărata origine a lui Moş Crăciun este serbarea Sfântului Nicolae. Moş Crăciun era îmbrăcat în albastru şi datorită graficianului Haddon Sundblom angajat de Coca Cola pentru o campanie publicitară în 1931, Santa a îmbrăcat roşu şi alb. Nu zău?! Coca Cola (pe lângă alţii) spune că nu e aşa. Şi asta e doar o minoră inexactitate. Apoi fireşte că SinterKlaus era îmbrăcat în haine episcopale. În America a purtat şi veşmânt de vânător cu capcane! În Germania era îmbrăcat cu blănuri.

Acum vin cele „frumoase”. Moş Crăciun în spaţiul românesc nu are nimic în comun cu Moş Nicolae. Poate doar darurile. Moş Nicolae, la români, este doar încorporarea în tradiţia mireană a unui sfânt real şi a unor însuşiri ale sfinţeniei sale.

Kernbach, Densuşianu şi N.-Voronca şi etnografi prea mulţi de pomenit identifică prezenţa Moşului Crăciun în fondul arhaic precreştin din spaţiul traco-getic. Un moş în şirul de moşi- divinităţi. Încorporarea în tradiţia creştină mirenească s-a făcut de către popor şi nu are acceptul clerical deplin nici azi. Moş Crăciun nu este acceptat ca prezenţă doctrinară sau morală în teologia ortodoxă. Imaginea ( pt teologi fie „logoi”, în sensul raţiunilor spirituale din lucruri) lui este acceptată apropierea doctrine datorită potenţialului motivaţional şi moralizant. Acest principiu a conservat şi alte imagini ale tradiţie precreştine stră-române.

În teologia ortodoxă română principiul revelat Apostolului Petru prin plasa cu vieţuitoare prohibite de Lege şi totuşi oferite de Domnul consumului apostolului (FA. 11, 5-10) a fost aplicat şi în direcţia asumării şi îmblânzirii tradiţiilor precreştine.

Între legendele Crăciunului circulă şi unele care au sursă livrească, de inspiraţie din evanghelia apocrifă „Protoevanghelia lui Iacov” care denunţă un Moş Crăciun malefic şi crud care taie mâinile fetei sale pentru că a ajutat-o pe Maica Domnului. Mâinile cresc la loc prin voia Maicii Domnului. Mitogemul acesta se leagă de arhetipul divinitătilor feminine ale pădurii care sunt simbolizate prin copaci cu ramurile retezate, după cum susţine Ivan Evseev. Olinescu reproduce o legendă a Crăciunesei care se încheie cu extraordinara convertire a lui Crăciun cel rău în urma minunilor făcute de Maica Domnului.

Agrişă vede în această legendă şi exprimarea convertirii logoilor de moşi-divinităţi de la păgânismul rău şi egocentric la creştinismul binefăcător.

Ca să mă exprim în limbajul acceptat de promotorii mitului inventării americane a Crăciunului: So, Moş Crăciun a fost ever prezent în tradiţia noastră.

În Occident imaginea lui Santa (nume care sterge referirea la Sfântul Nicolae) a devenit personajul simbolic al sărbătorii secularizate atât de radical încât numele Christmas e prea mult şi devine jucăuş Xmas.

Disperarea umaniştilor români (apropo, ce nedrept că se numesc umanişti) este că la noi legătura dintre Crăciun, colinde şi credinţă este atât de mare încât dacă vrei să o tai te autoexcluzi din atmosfera de sărbători.

În sfârşit, noi creştinii răsăriteni suntem bucuroşi că Sfântul din Mira, provincie bizantină, a oferit apusenilor una din cele mai frumoase perioade al anului.

Bucuria vine de la ortodocşi. 😉

Anunțuri

About Semiotikos

Agrişă e un ortodox care nu respiră. Gândeşte, nu mereu profund, uman dar e tributar inexistenţei sale calde. Îndulceşte aceste lucruri cu patima lui şi cu scăpările sale. Agrişă e interesat de tot ce se întâmplă în univers şi nu e capabil să şi potolească setea aceasta. Agrişă e acru...însă unora le plac agrişele.

Posted on 28 Decembrie 2006, in asta-i culmea!. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: