Agrişă: Mulţumesc din inimă domnului profesor Emil Moise!

Agrişă cum deja îl ştiţi este când profund, când superficial şi mai tot timpul ciudat.

Azi şi-a închinat ziua de rugăciune domnului Emil Moise.

Eu am fost împotriva acestui gest. La urma urmei, acest micuţ isaur modern are incertituni el însuşi în ce-i priveşte relaţia cu credinţa. Apoi gesturile lui, oricum le-ar justifica le văd ca fiind împotriva credinţei şi-l consider un apostat.

Dar Agrişă e senin. Dis de dimineaţă, el se trezeşte la 6 a.m. pentru rugăciune de dimineaţă – ceea ce eu văd ca act extrem, şi-a propus ca la toate rugăciunile zilei, inclusiv la rugăciunile mesei, să-l pomenească pe isaurul Emil Moise.Doar când a văzut că mi-a răsturnat firea cu susu’n jos şi că asta dăunează cercetărilor mele a catadicsit să-mi spună:

– Seme, dacă l-aş întâlni pe fratele (!!!) Emil Moise i-aş mutumi cu cea mai mare sinceritate. Cine ştie câţi ani ar fi trecut până să putem, noi ortodocşii, descoperi câţi prieteni are bunul Dumnezeu. Acum, ca la un semn tainic, Dumnezeu a vorbit nu doar prin gura dreptmăritorilor ci şi prin a celor cu care prea ades avem atâtea de rostit cu neputinţă contradicţiei. Ai văzut cum atât de multe religii, culte şi confesiuni s-au aliat pentru apărarea prezenţei credinţei în viaţă socială? De acum aproape că nu mai contează ce se hotăreşte în Pretoriu sau Sinedriu, vânzarea e spre bucurie, ortodocşii vor şti că nu stau singuri înfruntând secularismului. Iar politicienii vor şti că voturile credincioşilor valorează 170%!

Apoi, cu un gest pe care l-ar putea lua oricine ca teatral dacă nu-i ştie sinceritatea firii, zise:

– Domnule profesor Emil Moise, vă multumesc că aţi fost sabotorul care surpând mina a scos comoara prieteniei în credinţă. Dumneavoastră sunteţi membrul fondator al Solidarităţii pentru Apărarea Drepturilor lui Dumnezeu!

Anunțuri

About Semiotikos

Agrişă e un ortodox care nu respiră. Gândeşte, nu mereu profund, uman dar e tributar inexistenţei sale calde. Îndulceşte aceste lucruri cu patima lui şi cu scăpările sale. Agrişă e interesat de tot ce se întâmplă în univers şi nu e capabil să şi potolească setea aceasta. Agrişă e acru...însă unora le plac agrişele.

Posted on 11 Decembrie 2006, in greco-catolici, neo-protestanţi, ortodocşi, protestanţi, romano-catolici. Bookmark the permalink. 26 comentarii.

  1. Ultimul lucru pe care şi l-a dorit profesorul moldovean a fost să iasă ceva bun din acţiunea lui. Nu merită mulţumiri, nici măcar oprobiul public nu-l merită. O completa ignorare a existenţei lui este tot ce merită.

  2. Interesant!
    Mi-aduce aminte, oarecum, de niste ziceri ale unor Paul Evdokimov, care vorbea despre realitatea si insuficientele ateismului, dar si despre insuficientele crestinismului istoric, despre ateism: exigenta purificarii crestine, despre faptul ca la facultatile de teologie ar fi extrem de interesant sa vezi o catedra de ateism, ca i-ar face pe teologi mai putin gratuiti in afirmatiile lor sumare, mai sensibili fata de omul concret care sufera si al carui drum spre Hristos e atat de adesea obstructionat de ansamblul unor speculatii confuze. „Ateismul e sarea care pune la pastrare credinta in Dumnezeu”.
    Michel Quenot care ii explica unei persoane atee ca si el e ateu, refuzand sa creada intr-o caricatura a lui Dumnezeu, dar ca Dumnezeul revelat si intrupat in Iisus Hristos e o realitate in viata sa. Continua, apoi, oare, la debandada actuala nu au contribuit si continua s-o faca atatea imagini contrafacute, infantile, sentimentale, unele chiar senzuale? Crestinatatea e bolnava in imaginile sale, imagini prea numeroase, care pastiseaza sau denatureaza puritatea credintei ca si pe aceea a viziunii asupra lui Hristos si a alesilor sai. Imagine a Celui ce e Chip prin excelenta, Domnul nostru Iisus Hristos, icona e imaginea crestinilor. Primejdia banalizarii icoanei planeaza amenintatoare, vazandu-se aproape golita de substanta – redusa la aspectul tehnic, la un simplu obiect de arta, pretext pt experiment, hobby sau sursa de desfatare estetica …

  3. Sfinţenia nu se bagatelizează. Prezenţa lui Dumnezeu, a puterii Lui sfinţitoare peste tot este în acord profund cu omniprezenţa Sa. Semnele puterii sfintitoare care sunt icoanele nu au cum să devină banale. Din perspectiva egocentrică poate exista iluzia banalizării semnelor prezenţei sfinţeniei. Aceasta pentru că păcatul în esenţa lui este banal şi îşi proiectează însuşirile în afara persoanei atinse de el. Dar minunea discretă este că o icoană, banală în ochii mei, salvează viaţa sau mântuirea altuia dintre semenii mei, iar acest eveniment se petrece în tacere şi cu gingăşie.

  4. ce-i domnule bataia asta de joc? pentru ce atata amar de vreme stricata pentru niste scrieri fara adresa?

  5. Despre care scrieri fără adresă spui?

  6. Sa va dea Dumnezeu harul fratilor ca sunteti varza. A fost o vreme cand imi era frica de voi. Acum nu-mi mai este decat de mine. Sa nu ajung – desi e imposibil – in apropierea voastra. Pentru un asemenea moment imi ascut cutitul.

  7. Regret că te-am supărat aşa de tare, pot să ştiu şi cu ce?

  8. In primul rand as vrea sa il vad pe cel care e capabil ca in numele acestei ideologii ar incerca sa dea jos o icoana dintr-o clasa.Daca Dumnezeu nu a lasat sa dispara Sfintele Icoane batjocorite de turci , in nici un caz nu va lasa un pagan (neo-pagan) sa isi bata joc de chipul Maicii Sale.
    Iar in al doilea rand – apartenenta la credinta-afirmatia permananta a dansului ca este ortodox – presupune identificarea si pastrarea in cadrul unei traditii. Daca el nu respecta traditia , el nu este ortodox. Poate Biserica ar trebui sa isi precizeze o pozitie mai clara.Un asemenea om nu are voie sa fie impartasit , fiica sa care ii sustine afirmatiile nu poate fi impartasita… El este foarte probabil in excomunicare , desi mediile ecumeniste ale Bisericii vor evita probabil acest cuvant

  9. Nu cred că se evită acest cuvânt (excomunicare) din cauza ecumenismului.
    (Apropo, ne-ecumeniştii ar spune „anatema”, pt că „excomunicare” e un termen de origine catolică).
    Oricum şi Antichristul se va pretinde Hristos.
    Eu cred că Emil Moise e un apostat.

  10. Cred ca situatia politica globala , in incercarea de a realiza o plafonare (a se citi egalizare ) a religiilor , va bate foarte mult moneda pe notiunea de discriminare.Si atunci Bisericii ii va fi interzis sa afirme ca un om este dincolo de posibilitatea mantuirii personale , pentru ca asta ar fi discriminare.Iar asta e deja inclus in ceea ce inseamna ecumenism. Cred ca Bisericii deja i s-a inoculat teama de acest lucru.Desi un om destept spunea odata ca „a fi crestin nu inseamna a fi prost „.
    Era intr-un Pateric despre doi preoti bagati in inchisoare de un imparat arian .Iar dupa ce moare imparatul , preotii au zis :”Sa mergem sa ne judecam cu el”.Si au murit , mergand inaintea Domnului la judecata.
    Activitatea profetica a Bisericii e negata prin lipsa de raspuns practic BOR.

  11. Cum adică lipsa de răspuns practic?
    Doar o viziune neortodoxă clericalistă poate accepta o afirmaţie ca asta. Biserica suntem toţi ortodocşii, nu clerul şi Sfântul Sinod. Iar Biserica a răspuns practic, chiar şi Sfântul Sinod a dat răspuns la chestiune.
    Nu l-a anatemizat pe Emil Moise, cred că de când suntem în biserică autocefală nu s-a dat vreo anatema, sau mă înşel? Nici în Bisericile surori nu ştiu de vreo anatemă recentă.

  12. In momentul in care intr-o tara majoritar ortodoxa conducerea BOR se margineste la cateva declaratii fade si nu la o miscare ampla (gen Grecia atunci cand s-a pus problema CI cu serie) atunci cred ca exista o lipsa de raspuns practic.Sunt atatea facultati de teologie si nu am auzit de una care sa tina / sustina o conferinta sau o miscare /luare de cuvant la nivel national.
    In al doilea rand , eu nu cred ca ortodocsii prezenti in biserica o jumatate de zi pe saptamana ,duminica dimineata de la 11 la 12 (o ora fiind drumul) , sunt constienti de miza evenimentelor.Daca vei incerca sa stai de vorba cu ei , in afara de 2 interjectii si o injuratura , nu vei mai primi nimic.
    Iar in al treilea rand , responsabilitatea preotiei harice sta in parte si in conducerea poporului .Apostolii la anul 50 au inaugurat formula „Parutu-s-a Duhului Sfant si NOUA”.

    Incearca sa vb unui prelat despre participarea credinciosilor in viata Bisericii ca factor decizional.Sa vezi atunci viziune neortodoxă clericalistă .Saguna a ramas demult in cartile de istorie.

  13. Ai dreptate în parte.
    Ar fi putut să fie acţiuni mai ferme organizate de Sfântul Sinod sau de varii ierarhi locali. O manifestare a capacităţii de mobilizarea a ortodocşilor n-ar fi făcut rău nimănui.
    Ai dreptate şi în ceea ce priveşte căldiceii de profesori de la facultăţile de teologie, care se scaldă în mediocritate şi nu au resurse să devină modele sau fermenţi pentru efervescenţa studenţilor teologi.
    Şi din nou ai dreptate când afirmi că sunt şi clerici care au viziune clericalistă neortodoxă, aşa este. Dar asta nu înseamna că au dreptate. Ci doar că le convine aşa.
    Nu cred că ai dreptate când spui că preoţii se opun participării enoriaşilor la deciziile parohiilor în care locuiesc. Unii, se opun cu siguranţă, alţii colaborează bine in consilii parohiale active, alţii sunt de-a dreptul terorizaţi de incompetenţa şi pretenţiile consilierilor parohiali. Tocmai aici se vede că nu avem o biserică clericalistă, în faptul că fiecare comunitate are consiliul parohial pe care îl merită (în urma implicării personale în viaţa parohiei).

  14. Daca esti preot inca nu stii minti bine.
    Mai exerseaza la capitolul falsitate.

  15. Iertare daca par rau.
    Dar sunt multe lucruri care dor.

  16. Dar dacă nu sunt preot? Au mai puţină valoare argumentele mele? Sau mai multă?
    Nu pari rău, pari terifiant! ;D
    Ei bine, să ştii că nu mint.
    Adevărul Bisericii este mai presus decât dispoziţiile trecătoare ale fiecăruia. Preoţii care nu respectă enoriaşii greşesc.
    Christos Yannaras, care nu este preot, vorbeşte mult despre combaterea concepţiei clericaliste în ortodoxie.

  17. De ce tace Sinodu’ ?
    „La popa la poarta
    Este-o matza moarta
    Cine-a rade si-a vorbi
    Drept in gura lui a fi”.

    Nu vi-i clar?

  18. Durerea cea mare e ca ceea ce a uitat Bisrica este ca viata adevarata a fost permanent la limita : in vremea lui Hristos , intre vamesi si prostituate , iar in vremea romanilor in arene.Situatia de criza a dat valoare vietii Bisricii si datorita acestei situatii existam azi – sangele martilor , samanta crestinismului.Astazi zugravim in cuvinte frumoase morminte pe care le inchiriem la fraieri.
    Nu mai avem lideri nu pentru ca Biserica nu ar fi adevarata sau pentru ca Hristos ar fi murit.Ci pentru ca liderii sunt mult prea ocupati sa isi plimbe masinile sau sa isi guste vinurile , sau sa.E frumos sa scrii poezii , dar nu esti Petronius , in vreme de lupta , Antonie cel Mare si-a izgonit adversarul din munte .Azi e pace.
    Neoprotestantii acuza BOR ca nu este vie.In epoca comunismului , asta ar fi fost cea mai mare infamie.Acum , toata lumea e de acord si nimeni nu face nimic.

  19. Na ca am si site.
    Nu cred ca am voie sa il public aici – dar fiind primul meu exercitiu intern(c)austic , ma bucura la culme.
    http://groapa.wordpress.com/

  20. Nu te consider spammer, fii pe pace.

  21. Agrişă:
    Chiar poti să ne anunţi din când în când despre ce postezi.

  22. Iti multumesc pentru cuvinte si sper ca si tu vei face acelasi lucru.
    Dupa o analiza sumara a situatiei , am ajuns la urmatoarele concluzii :
    1- Voi ruga toti preotii care ii cunosc pentru a pomeni pe distinsul dom prof la toate Sfintele Liturghii , scotand mirida pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze mintea sa vada adevarul; lucru care te indemn a proceda intocmai ;
    2- Il voi pomeni pe distinsul dom prof la Psaltire si la toate rugaciunile Bisericii ,pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze mintea sa vada adevarul
    Sincer sa fiu , cred ca acest lucru il asteptam de la PC lideri : un indemn la rugaciune pt luminarea mintii si sufletului sau.Numai ca sa fie un lucru ca din cele vechi : o parohie sa tina post si sa se roage pentru asta.Dar banuiesc faptul ca notiunea de „rugaciunile sfintilor Parintilor nostrii” nu mai are valoare de vreme ce nu ii mai imitam in fapte.

  23. Stie ce spune omul…pacat ca e cam singurul care nu este orb !!

  24. Ei ştie!
    Se găsesc mereu naivi ameţiţi în superba ignoranţă, gata să înghită pe nemestecate prostii care li se par vestice, asta pentru ca au gustat vestul cu singurul organ pe care-l mai au viu, cel al pacătuirii.

    Lăcomia duce peştele’n tigaie. Şi dracu’ ştie asta.

    TCM a spus-o bine, rugăciune trece peste toate. Şi iar bine a zis, să căutăm valoarea imitând sfinţii.

  25. Ii rog pe toti cei care nu sunt de acord cu moise sa imi trimita mail la lauracoman70@yahoo.com. Trebuie sa facem ceva, formam o societate cu dorinte total incompatibile cu demersurile lui. nu numai cuvinte, sa trecem la fapte!!

  1. Pingback: viziuni » Blog Archive » La egal cu domnul Emil Moise

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: