Ce popi îl enervează pe Agrişă?

Popii care urlă în loc să cânte cu simtire;

Popii care taie cu nesimtire din slujbe;

Popii care lungesc în nesimţire slujbele;

Popii care  sunt scutiţi de amenzi de circulaţie pentru preoţie;

Popii care primesc bani când spovedesc;

Popii care deschid pravila;

Popii care ghicesc;

Popii care iau bani pentru scos dracii;

Popii tineri care se fac că scot dracii;

Popii care fac pe călugării şi apoi fug cu banii, cu o femeie sau se înscriu în Accept;

Popii care primesc banii când împărtăşesc bolnavii;

Popii care conduc peste limita legală maşini prea scumpe;

Popii care una predică şi alta fac;

Popii care sunt atât de ocupaţi să condamne pacătoşii încât păcatul trece liniştit prin ei;

Popii care se cred încarnarea Sinoadelor Ecumenice;

Popii care cred că seniorismul le vine bine;

Popii care cred că trebuie să fie respectaţi pentru preoţia altora;

Popii care cred că prezenţa la altar e îndatorire de serviciu;

Popii fără barbă;

Popii care-şi moaie mustaţă în potir;

Popii care au doar barba în comun cu sfinţenia;

Popii care dansează;

Popii care fumează;

Popii care n-au timp de cărţi teologice dar sunt la curent cu ştirile;

Popii care n-au timp pentru cărţi teologice din cauza forumurilor;

Popii care se folosesc de diferite nume pe forumuri ca să aibe şi ei ucenici;

Popii care se cred speciali doar pentru că sunt excesiv de severi sau de indiferenţi;

Popii care trec la greco-catolici pentru ca s-au certat cu protopopul;

Popii care trec la uniţi. Punct;

Popii care pentru bani devin pastori;

Mi-a promis că ne mai spune. Dar exclude de la început să pomenească preoţii care datorită păcatelor grosolane au pierdut evident preoţia.

Anunțuri

About Semiotikos

Agrişă e un ortodox care nu respiră. Gândeşte, nu mereu profund, uman dar e tributar inexistenţei sale calde. Îndulceşte aceste lucruri cu patima lui şi cu scăpările sale. Agrişă e interesat de tot ce se întâmplă în univers şi nu e capabil să şi potolească setea aceasta. Agrişă e acru...însă unora le plac agrişele.

Posted on 30 Noiembrie 2006, in ortodocşi. Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Filmulet cu parintele Sofian Boghiu 🙂

    [video src="http://s61.photobucket.com/albums/h51/viatasiatat/?action=view&current=secventa-sofian.flv" /]

  2. 1. Voiam sa scriu „Draga, Agrişă” dar vad ca vorbesti despre Agrişă la persoana a treia.

    2. Nu pot sa fiu de acord cu toate capetele tale de acuzare, de fapt putine din ele sunt justificate dar mi-ar lua prea mult timp pentru a raspunde la toate.

    – Popii fără barbă;

    Sti ca oamenii sunt de multe feluri, unora le creste barba altora nu. De ce sa fie considerat un preot rau unul fara barba? Asa de superficiali suntem incat sa punem o eticheta doar judecand infatisarea unui om?

    – Popii care dansează;

    Toti preotii danseaza, ai vazut tu o nunta in care sa nu se cante „Isaia dantuieste”?

    – Popii care n-au timp de cărţi teologice dar sunt la curent cu ştirile;

    – Popii care n-au timp pentru cărţi teologice din cauza forumurilor;

    – Popii care se folosesc de diferite nume pe forumuri ca să aibe şi ei ucenici;

    Daca esti preot nu inseamna ca trebuie sa te rupi de lume, din contra trebuie sa sti ce se mai intampla cu lumea, pentru ca pe lume o pastoresti. In predici trebuie preotii trebuie sa-i aduca pe sfintii in mijlocul traitorilor lumii de azi.
    Chiar si preafericitul parinte Teoctist se mai uita la cate un Talk-Show cand are timp, urmand aceleasi considerente.
    Daca preotii nu s-ar uita la stiri, le-ar fi diavolilor mai usor sa faca ce vor cu lumea noastra.
    Internetul e si el o parte din lume, cum lumea are preoti si internetul are preoti. Daca Agrişă vrea sa gaseasca pe net numai site-uri XXX, imi pare rau pentru el, eu vreau sa mai vad din cand in cand si niste discutii ale unor forumuri crestine, si ce poate fi mai bine intr-un forum crestin decat a vedea o discutie condusa de un preot.
    Daca un preot isi castiga ucenici si printr-un astfel de mediu, e minunat! Cum sa nu ne bucuram ca inca un om face pasi catre Biserica?
    Ca o discutie pe un forum nu tine loc de mersul la biserica si de impartasanie, e cu totul alta discutie…

    In final, nu mai zic decat ca pe toti preotii trebuie sa ii privesti cu ingaduinta pentru ca sunt tot oameni ca si tine cu slabiciuni si cu necazuri, daca esti un bun crestin, lucrurile astea nu au cum sa te enerveze, cel mult sa te mahneasca. Roaga-te pentru toti preotii acestia, si Duhul Sfant ii va ajuta sa se indrepte, daca au gresit…

    Doamne ajuta!

  3. merci.
    pe rând:
    1) Semiotikos ne povesteşte despre Agrişă. Ei se întânesc cu persoane varii în plimbările lor. E literatură. Dacă scrii comentarii aici devii parte din literatura. Bine ai venit în literatura nouă de inspiraţie creştină.
    2)
    # Evident nu e vorba de popii care sunt imberbi de felul lor, ci de aceia care se bărbieresc ca să arate bine. Şi da, prea adesea suntem prea superficiali. Şi Agrişă şi Semiotikos, „părinţii” lor si tu. Dacă ne gândim la precepte patristice legate de „ţinuta” feţei, de portul bărbii şi de îngrijirea trupului s-ar putea ca Agrişă să nu fi fost de astă dată superficial, ci doar citit cu uşurinţă.
    # popii care dansează, desigur, nu doar Isaie dănţuieşte ci pe lângă, de pildă, raegeton.
    # în legătură cu ştirile şi forumurile, cheia stă în: „n-au timp pentru cărţi teologice dar…”. Ce trebuie sa primeze în viaţă personală a unui preot? Informarea laică sau cea teologică? Dacă cea teologică suferă de inaniţie discernământul preotului devine lumesc şi îşi pierde „nebunia” divină.
    # popii cu multe nume: e absurd şi ignobil ca un preotul să pună o întrebare pe un forum, şi tot el sub alt nume să-şi apere poziţia în detrimentul persoanelor reale de pe acel forum. El să fie şi „guru” şi ucenicul lui însuşi. Deci nu e vorba de activitatea misionară reală a unui preot şi de îndârjirea câte unui popă de a-şi proba valoarea cu preţul duplicităţii alias-urilor pe web.
    # a spus Agrişă că nu vrea ortodoxia pe internet, sau că preoţii nu au ce căuta pe net? Mai colaborează el şi cu alt blog şi eu nu ştiu?! De ce ar vrea site-uri XXX?!
    # mai e o chestiune, tu, Mit, vorbeşti despre altceva, Agrişă distinge între popi şi preoţi. Cuvântul popă, popi folositmult în popor are se pare o conotaţie peiorativă datorită originii latineşti motiv pentruc are s-a suprapus cu folosirea lui în Ardeal în paralel cu cuvântul maghiar pentru popă. De aici clerul educat ardelean, dar nu numai a identificat cuvântul popă, popi cu uniatismul şi de aici cu uşurinţă s-a ajuns la înţelesul popă = preot delăsător. De aceea nu e politicos şi putini îşi permit să-i spună în faţă preotului, „popă”. Cu excepţia situaţiei în care sunt amici.

  4. Există comentatori care susţin că însuşi Mântuitorul probabil a dansat, şi nu ritual, ci doar de bucurie, la nunta din Cana Galileii.

  5. Nu-mi sunt cunoscuţi. Poate îmi spui mai concret.
    În scurtul comentariu îmi pui meşteşugit, poate fără să vrei două probleme. Prima este evident a dansului care ar putea fi binecuvântat de Mântuitor la Canna, a doua chestiune e cea a autorităţii.
    Sunt dispus în oarecare măsură să accept ipoteza, chiar fără să ştiu despre cine este vorba. Dar subliniez: Agrişă, ca şi mine, este tributar folosirii peiorative a cuvântului „popi”, implicit „popii care dansează” presupune în acest fel existenţa unei umbre de vină acolo, o vină a dansului, nu o bucurie a dansului.În această lumină, în mod explicit, textul la care faci referinţă ar fi aşa: „Popii care dansează din porniri carnale”.
    De altfel, Agrişă mi-a amintit, acu’ când se pregăteşte de alte întâlniri, că există chiar canon ecumenic care opreşte preoţii de la dans.

  6. Dar daca danseaza, carnal cum scrii dar cu sotia?

  7. Şi eu cred că nu îi stă bine unui preot să danseze cu alte femei decât cu nevasta şi atunci în medii restrânse. Dar nici cu soţia nu-mi pot imagina să-l văd pe un preot dansând ca în Dirty Dancing. NU ştiu daca m-aş sparge de râs sau aş plânge.

  8. Ca sa nu fie penibili in situatii de astea exista un canon pentru preoti dat ca sa se casatoreasca inainte de preotire. Se pare ca nu e demn de oamenii evangheliei sa-si dea pe fata pasiunile erotice. 🙂

  9. Asa vad si eu lucrurile! Nu am vazut icoane cu Mantuitorul fara barba, decat cu privire copilaria Sa. Cred ca si preotii ar trebuie sa se asemene Domnului nu numai launtric, ci si in exterior.
    Un bluz linstit (ex. Claiderman) nu cred ca ar fi o problema, chiar si la o nunta; mai adaug aici si ca nici mie nu-mi place sa vina preotii la astfel de evenimente fara reverenda (de fapt nu-i vad ok pe aceia care nu parta mereu reverenda in afara casei.)

  10. Acum chestiunea reverendei este complexă.
    Dacă un preot nu este recunoscut ca preot din faptele şi atitudinea sa, fără să poarte reverendă, atunci purtarea reverendei de către el este spre defăimarea Bisericii.
    Cu reverendă sau fără, preotul trebuie să fie preot în fapte.

    Pe de altă parte, reverendă exercită un control asupra purtătorului amintindu-i că este preot.
    Dar… nu este trist ca un slujitor divin să uite că este preot?

  11. E chiar tragic!
    Pentru ca, fie de vrea, fie de nu, lumea se uita la el, la faptele si purtarile lui, care ii tulbura si chiar isi coordoneaza viata dupa acestea, pe principiul, ex.: „Pai daca si popa a facut tuica, eu de ce sa nu o fac?” Si stim ce spune Mantuitorul Iisus Hristos despre smintitor, ca mai grea ii va fi pedeapsa lui Dumnezeu lui decat unui sinucigas.
    Cand esti la costum, nu intri in grajd decat de forta majora si poate nici atunci. Daca e in reverenda nu o sa-si mai permita ceea ce il poate scapa daca nu e imbracat asa. Parerea mea. Eu asa as face, asa as simti!
    Exceptie: Un preot, in noaptea de Pasti, imbracat in toate vesmintele, nu numai cu reverenda, dupa ce a facut Invierea, a mers in discoteca de peste drum, care bubuia si colhaia de lume si nu s-a oprit pana in mijlocul ringului. Toti s-au facut cerc in juru-i, iar muyica a fost oprita. La care preotul zice: Hristos a inviat! Lumea raspunde: Adevarat a inviat! El concluzioneaza: Atunci, ce cautati aici? Apoi s-a retras… si jumatate din popor cu el!
    P.S. E real! La Sibiu, prin 1995!
    Doamne ajuta-ne la biruinte asupra neputintelor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: