Crăciunul pentru creştini. Să revendicăm Crăciunul.

E Ajunul Crăciunului. Ne aflăm aici după un post năucitor. Am aflat că în perioada acestui post, vânzările la produse lactate şi din carne au crescut atât de mult încât, retailer-ii, nu producătorii (?!), au fost nevoiţi să ridice preţurile. Am văzut în şcoli reclame care ne fericeau că ne place să colindăm, doar e singura activitate din care mai facem un ban. Am fost bântuiţi din nou de Moş Crăciunul roşu, gras, răguşit de la coada deja tradiţionalilor reni. Anul acesta l-am văzut si beat, neţinând seama de îndemnul la moderaţie promovat de o firmă producătoare de bere. Am văzut rromi isteţi venind acasă de Crăciun cu avionul pe banii francezilor ca să taie porcii cumpăraţi acu’ un an tot din banii franţujilor, tot pe promisiunea că nu se mai întorc vreo doi ani la ei. Am văzut că agenţiile de turism le-au şi reţinut locul pentru drumul în Franţa după Sânt’ Ion. Am văzut sistem de iluminare pe un pod cu 600 000 de euro, brad din 300 de tone de oţel cu trei kilometri de instalaţii care va consuma 151 de megawatti, un cadou de la banca Millennium.Azi un copil mi-a cerut resturi de lumănări că le-au tăiat curentul, n-au de unde plăti factura. Nu pot să-i dau, că’s cuprinse în pangar, da’i dau de alea mici, albe şi rotunde, că oricum sunt mai bune şi ţin mai mult. Ieri alţii de vreo şapte ani s-au împărtăşit. Toţi cred că ei au trei ani, aşa le spune mama. Azi aceiaşi “m-au colindat”. Vai de mama ei colindă… Le-am dat bani, dar şi-u umplut gurile cu “turtce” că’s dulci şi acu’ apucă la ele. Peste un sfert de ceas îl vad pe tatăl unuia dintre ei, într-o mână ţine câteva pungi de chips-uri, de cealaltă atârna greu plasa cu bere. La parohie Consiliul s-a tot codit dacă să ceară cultul 20 de lei pe an sau nu, că lumea e săracă.

La magazine în sat e coadă, în Timişoara traficul e dat peste cap, supermarket-urile sunt pline. După Vecernie colindele noastre sună bine, că Biserica e goală şi are rezonanţă.

Hristos e însingurat de Crăciun.

Să revendicăm Crăciunul.

Pentru că noi creştinii am stricat Crăciunul şi ne-am învăţat să punem pe masă opulente bunătăţi, să aplaudăm josnic inaugurări stupide de brazi artificiali ca tot ceea ne înconjoară, să căscăm gura la risipiri de bani publici în luminiţe pe poduri, mii de megawatii arşi pe coteţe sau poduri reci suntem datori să redăm lumii Crăciunul.
Crăciunul fie al rugăciunii.

Naşterea lui Hristos să vă fie de folos.

Iar de nu vreţi aşa, vă urez:

Consum Fericit!

thumb_badge_avatars_7.jpg

preluat de pe Cronica Parohiei Alioş cu acordul autorului.

Incapabili perfect capabili

În deplin spirit ortodox, Agrişa a depistat un nou paradox al credinţei ortodoxe: incapabilii perfect capabili.
Incapabili să facă un masterat fără a cumpăra lucrări dacă nu le pot strecura pe cele luate de pe net, fără a mitui profesori care la rândul lor şi-au luat postul prin mită.
Incapabili să aibe o viaţă de familie creştinească fură scaune de onoare … citiţi mai departe…

BOR fără patriarh, baptiştii sub doliu naţional impus , jurnaliştii şi nefiinţa

pfteoctist.jpg

Dincolo de toate panegiricele şi evocările mai mult sau mai puţin laudative sunt de sesizat câteva aspecte. In primul rănd, presa e prea adesea pe lângă subiectele „acoperite”, câteva televiziuni şi ziare au anunţat trecerea in nefiinţă a P. F. Teoctist! Stupid. Mai bine nu anunţi, sau dacă o faci o faci ironic, pentru că eşti duşmanul ideii de nemurire, dar când o faci pentru că eşti jurnalist stupid, e grav. (… citiţi tot articolul )

Familia gay

Gay-ii ne impresionează, vor familie.
La Jurnalul TVR1 îl văd pe Tudor care e un băiat frumos şi cult la suprafaţă, iubeşte, nu pe Raluca… ea iubeşte pe alta.
Şi gay-ii se iubesc, au grijă de unii de alţii şi vor să atingă statutul legal.
Bravo lor.
O fi frumos, dacă aşa cred ei.

Eu cred că laptele e negru şi nu mă lămuresc de ce Agrisă ăsta insistă ca un fundamentalist să susţină că laptele e alb. (… citiţi mai departe)

Între vlădici şi popor este o totală ruptură.

“Nu confundăm Biserica lui Hristos cu clerul. […] Clerul depinde atât de mult de statul ateu, încât toţi sunt obligaţi să-i slujească. Biserica este o oficină a puterii statului ateist.
în aceste condiţii Biserica este, evident, poporul care crede, poporul care jertfeşte, poporul care luptă şi care suferă. [] (citiţi mai departe)

Da sau Nu

Agrişă e nelămurit, acuşica e data referendumului şi el nu ştie ce să voteze.

Mi-a spus că-l scârbeşte modul în care “Uniunea Suspectă 322″ a suspendat preşedintele.

Pus înaintea unei hotărâri luate armonios de social(işti)-democraţi şi liberali plus peremişti şi udemerişti, Agrişă simte că parcă … (citiţi mai departe…)

Hristos a înviat!

Hristos a înviat!

Sfânta Înviere aduce pentru blogul nostru un început nou  pe adresa oferita de echipa apologetică ortodox@zi.ro.

Urmăriţi povestirile şi opiniile noastre pe noul blog Viziuni creştine.

Hobby-ul nostru: ortodoxia

Christo Demotis a scris pe ortodoxlazi:

„Atata timp cat biserica nu spune lucrurilor pe nume, nu traducem mesajul lui Hristos in termeni actuali, atata timp cat nu scoatem societatea din indiferenta ei care este aparata prin ascunderea in spatele degetului si strutocamilismul omului modern fata de problema mortii si solutia invierii… in tot acest timp credinta va ramane un hobby la fel ca si fotbalul, computerul sau orice altceva.”

Popi şi preoţi

Agrişă face distincţia dintre popi şi preoţi.

Popii ar fi cei care prin faptele lor se depărtează de sacralitatea slujirii preoţeşti.

Fură din banii bisericii, curvesc, trăiesc în lux, iau bani pentru slujbe în mod nejustificat, e clar , sunt popi.

Îşi văd de treaba lor, fac acte de caritate, nu ţin să aibe răspunsul la toate, trăiesc modest, Agrişă spune că s-ar putea să fie preoţi.

Cu timpul am ajuns şi eu să îi împărtăşesc punctul de vedere.

Dar Agrişă, plusează, şi afirmă că preoţii care trăiesc opulent, preoţii care conduc automobile de lux, folosesc gadget-uri high end, au case sfidătoare, ale căror neveste nu se implică în activitatea parohiei, care sunt iubitori de „ale lumii” s-ar putea să fie popi.

Cert este că opulenţa clerului a revoltat mereu. Oricum nimic nu prinde mai bine chipul preoţesc decât moderaţia.

Florin Chilian are aceste versuri :

Să nu ai alţi dumnezei :

Popii au conturi in banca, cerurile nu-i încap
Oficiază cununia între Dumnezeu şi drac
Ca-n viaţă…
Nu le mai ajung arginţii, preţul vânzări a crescut
Se îneacă-n lacrimi sfinţii, ne întoarcem la-nceput
Ca-n viaţă…
Popii umblă cu maşina pe când tu, un biet măgar
Aştepţi binecuvântarea într-o baltă pe trotuar
ca-n viaţă…
Puţini au rămas cu harul de-a ni-L da pe Dumnezeu
Atunci când te rupe viata, alinarea vine greu

Ca-n viaţă…
Dumnezeu e pus la bancă, stă-n cont bine păzit
Popii nu mai fac vecernii, fac biserici pe profit
Ca-n viaţă…
Dumnezeul lor e banul care Fiul a tradat
Au vândut până şi taina..Popo…popo, ochi de drac!
Ca-n viaţă…
Au rămas părinţi cucernici prea puţini şi prea ades
Ei au sfărâmat altarul, Doamne, lacrimi au cules
Ca-n viaţă…
In biserica din suflet unde fug când e prea greu
or să pună guvernanţii impozit pe Dumnezeu
ca-n viaţă…
Uite are popa vilă, are barcă cu motor.
Au uitat ce-i cumpatarea, raiul e in curtea lor
Ca-n viaţă…
Nu le mai ajung arginţii, preţul vânzări a crescut
Se îneacă-n lacrimi sfinţii, ne intoarcem la-nceput
Ca-n viaţă…
Plânge sus în cer Maria, lacrimi pe icoana noastră

Se mai nasc minuni pe lume, cine să le-mpartaşească?
Ca-n viaţă…
Se închide-altaru-n suflet, rămâi încuiat pe-afară

Nu mai dă nimeni lumina, Doamne, pentru-a câta oară?
Ca-n viaţă…
Fariseii râd in strană, lumina e ruptă pe cruce
Sub un munte de păcate, Doamne cum le mai poţi duce?
Ca-n viaţă…
Stă Andrei pripit prin geamuri colorate-n Voroneţ

Noi ne cumpărăm iertarea..Doamne..toate au un preţ

Ca-n viaţă…

Sex, gadget-uri şi minori

Agrişă a găsit pe un blog un articol proaspăt care l-a interesat mult. Iată-l mai jos reprodus integral:

Preluat integral de pe ortodoxlazi cu acordul autorului.

V-aţi întrebat vreodată de ce cumpără părinţii gadget-uri odraslelor?
Poate credeţi că asta se întâmplă în cazul familiilor înstărite. Ei bine, nu neaparat. Ba chiar pot afirma în cunoştinţă de cauză că multe telefoane multimedia sunt deţinute de copii din familii sărace .
Ce-i face pe părinţii care nu pot amenaja o cameră personală copilului, care nu pot face o izolare termică minimală casei, care nu pot asigura cumpararea enciclopediilor şi atlaselor şcolare să cumpere televiziune digitală şi mobile multimedia?
Cunosc o familie care are probleme cu achitarea facturii la electricitate dar copilul are acasă un PC pe 64 biţi cu placă grafică „de spart ochiu’ ” şi un mobil de 300€ . Amândouă luate în rate.
Ce face un copil cu ele?
Eu ştiu. Am făcut varii depanări la zeci de PC-uri de puşti. Părinţii lor nu ştiu, pentru că nu vor.
Acum descoperă şi alţii.
Citiţi acest articol în Adevărul.

Legea cultelor şi pretinsa cenzură

„Prietenii” umanişti s-au plâns din nou de încălcarea drepturilor omului în ceea ce priveşte noua Lege a cultelor, mai exact a legii 489/2006.

Două sunt chestiunile ce dor: pretinsa cenzură făcută posibilă de lege şi limitarea numărului asociaţii religioase recunoscute în România ca fiind culte.

Pe rând:

Mass media, cu „amiciţia” binecunoscută faţă de credincioşii ortodocşi a publicat titluri precum cel din Cotidianul: „Legea Cultelor ar putea introduce cenzura”. Organizaţiile care se complimentează reciproc autodenumindu-se „societatea civilă” au organizat jalnice proteste la care au invitat un număr mic de artişti. Câţiva diletanţi, pe ici pe colo, au sărit ca arşi că au auzit ei de undeva ori au citit pe undeva că de acum încolo nu mai e voie să asculte Tiamat ori Nightwish şi mai presus, Doamne fereşte, nu mai pot citi Nietzsche sau Cioran. Al naibii chestie, şi asta tocmai acum când plănuiau să citească Lacrimi şi Sfinţi!😉

Dar să ne calmăm, legea 489/2006 nu face decât ipostazieze articolul 29 din Constituţia României aprobata prin referendum naţional. Anume: „ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. […]

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

Articolul 30

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

După cum se vede, nu este posibil ca articolul 13 să fie interpretat în stil comunist aducând cenzura în România. Cred că oricine are mintea limpede şi analizează sinoptic articolele propuse mai sus se lămureşte că protestul nu are obiect real.

Apoi vine articolul 18 din legea 489/2006 cu limitarea recunoaşterii cultelor religioase în funcţie de vechimea de activitate de 12 ani pe teritoriul românesc şi de dovedirea adrenţei a 0,1% din populaţia României.

Să fie asta o problemă? Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) a dat un raport favorabil acestei legi. Pe site-ul Ministerului Culturii aflaţi şi cum stau lucrurile în Europa Unită, nu suntem singurii cu aceste pretenţii.

Deci a spune că Legea Cultelor nu este europeană este exagerat. A spune că legalizează cenzura e absurd.

Dar ştiţi ce este de-a dreptul vulgar? Că cei mai vizaţi de ea, credincioşii ortodocşi nu s-au interesat de această lege n-o dezbat şi nu-i doare mintea să afle ce impedimente sau avantaje le oferă aceasta lege. De pildă, articolul 9 (1) care este primul articol care afirmă explicit că statul este neutru faţă de convingerile religioase şi astfel se face un pas spre laicizarea statului. Sau articolul 49 (2) care spune că statutele şi canoanele trebuiesc recunoscute de stat.

Sau articolul 21 prin care se dă guvernului puterea de a retrage calitatea de cult dacă li se pare că acel cult încalcă liniştea publică, sănătatea sau morala publică. Aceasta fără să specifice clar care sunt criteriile de determinare ale acelor încălcări.

Ar putea BOR pierde calitatea de cult? Da, dacă vreun guvern va considera că împărtăşirea cu o singură linguriţă ori utilizarea unui potir din metal sau sticlă şi nu a unuia de unică folosinţă precum şi sărutarea icoanelor reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

Apoi articolul 10 (7) care transformă cultele în furnizori de servicii sociale.

Ortodocşii nu protestează, lasă acest lucru pe seama umaniştilor.

Între timp, lumii i se pare ca aceia există şi au dreptate.

În acelaşi timp se întreabă dacă în afara preocupării de a minimaliza impactul dosarelor de la Secu’, ierarhii au şi alte preocupări.

Detalii şi un punct de vedere apropiat la Gruparea Aproape .

Mituri puse pe seama creştinismului

Este creştinismul o sectă iudaică? O doctrină de mistere? O refulare a sclavilor? Este Iisus doar un profet? Creştinismul este obscurantist? Ne obligă să fim ignoranţi?

Vizitaţi blog-ul lui Maradona pentru a afla răspunsurile în opinia lui Matteo.

Emil Moise şi Madalyn Murray

România, Buzău, 2006

Emil Moise face demersurile împotriva simbolurilor religioase pretinzând că astfel apară interesul copilei sale Teodora.

SUA, Baltimore, 1960

Madalyn Murray pretinde ca fiului său i-a fost refuzat dreptul de a nu participa la orele de studii biblice ( oarecum echivalentul Religiei în şcoala românească) motiv pentru care a intentat proces Inspectoratului Şcolar din Maryland.

România, Bucureşti, 2006

Consiliul pentru Combaterea Discriminării ia în considerare (parţial) petiţia cetăţeanului Moise Emil şi recomandă Ministerului Educaţiei Naţionale eliminarea icoanelor din şcoli.

SUA, Curtea Supremă, 1963

Cu votul de 8-1 se dă dreptate cetăţenei Murray Madalyn şi se interzice studiul obligatoriu al Bibliei dar şi rugăciunile publice în şcolile de stat.

România, Buzău, 2006

Emil Moise se plânge că a fost ameninţat cu moartea.

SUA, Baltimore, 1964

Într-un interviu în Life Magazine Madalyn Murray se crede femeia care a adunat cea mai multă ura împotriva ei. Totodată, descrie serii de persecuţii ale creştinilor împotriva ei şi a fiului William.

Până unde merg comparaţiile?

La maturitate, fiul William, în numele căruia a făcut demersurile Madalyn Murray ca o mamă bună ce se credea, a negat tot ce i s-a pus în cârcă. Nu a fost ameninţat, dispreţuit şi abuzat de creştini, nu a dorit să nu participe la Studiul Biblic, pe scurt, a fost folosit şi abuzat de mama sa.

În locul interesului superior al copilului, Curtea Supremă a urmărit interese politice şi a participat la abuzul împotriva lui William Murray care dorea educaţie religioasă care i-a fost refuzată prin demersurile mamei sale. Dovada? William Murray este azi activist pentru drepturile creştinilor în SUA precum şi în lume. Este chiar preşedintele ONG-ului RELIGIOUS FREEDOM COALITION.

Aspectul trist este că William o descrie pe mama sa ca pe o persoana rea şi egoistă, o mândră consumatoare de pornografie şi o mare hoaţă.

Pâna în clipa morţii sale s-a mândrit cu faptul că a îndepărtat credinţa din şcolile americane. A fost realizarea ei, pentru care a meritat să-si sacrifice copiii. Pe William l-a pierdut în favoarea lui Hristos, pe Jon l-a ţinut captiv toată viaţa lui.

Ce urmăreşte Emil Moise? Interesul superior al copilului sau interesul superior al tatălui?

Mita de 2 milioane de euro

Nu demult am avut o dezbatere cu Ştefan despre donaţia anunţată de Parlament ca iminentă şi având destinaţia Muntelui Athos. Era vorba de 200 000 € ce urmau a fi donaţi schiturilor româneşti de la Athos.

Am întâlnit mai multe persoane care au considerat acest gest ca fiind excesiv. Cel mai adesea aceste persoane se întrebau câtă asistenţă socială s-ar fi putut face cu acei bani în locul conservarii patrimoniului ortodox athonit.

Dar iată cum au trecut atâtea zile de la Revelion şi nimeni nu se întreabă ce s-ar fi putut face cu banii arşi pe artificiile din ţară. Doar în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti spectacolul de lumini a costat aproape jumătate de milion de euro. Doar dublul sumei care a revoltat anterior.

Agrişă mi-a atras atenţia asupra unei ştiri de la Antena 3 care ne lămureşte cu privire la costurile variilor circuri stradale.

Două pieţe bucureştene, două persoane mai presus decât concordia şi o singură naţiune ameţită de revelioane aprinse cu bani din buget.

Acum nu ne-am distrat cu banii din care puteau trăi mulţimi de pensionari, n-am ars banii care puteau îmbunatăţi Urgenţele medicale româneşti, ori şcolile, ori situaţia copiilor orfani. Nu am avut comportament antic sau medieval fericindu-ne de circul anesteziant al baronilor cu cravate roşii, portocalii sau albastre.

Nu, acum ne-am distrat. Ce bine că au fost artificii de aproape jumătate de milion de euro în pieţele bucureştene, în Sibiu dar şi în Focşani şi mai peste tot pe unde există vreun oraş! Doar era un eveniment irepetabil. De câte ori avem ocazia sa arătam Europei cum ştim să ardem euroii?

Simbolismul acestui gest: trăim în ţara în care identitatea, istoria, bătrânii, copii, cultura şi sănătatea nu au nici o şansă în faţa poftei de bairam.

Peste două milioane de euro, în două pieţe cu moft de preţiozitate…

Am spus că dacă aş avea unde pleca n-aş mai sta pe gânduri dar Agrişă mi-a amintit că fiind înainte de toate moşteni ai Cerurilor trebuie să ne comportăm ca cetăţeni cereşti cu viză de Europa.

Ştefan se întreba dacă Dumnezeu ia şpagă, Agrişă se întreabă dacă ştiu românii că au luat odată cu o şpagă de milioane de euro şi o ţeapă de Revelion?

„Luaţi aminte cu urechile voastre…”

Cuvintele de mai jos sunt acelea care mi-au rămas mai stăruitor în memorie după slujba de sfinţire a apei, făcută de Bobotează. Mereu mă minunez de puterea dumnezeiască de a vorbi personal şi peste veacuri folosind cuvintele Sfintei Scripturi.
Ne temem de sărăcie, de integrare, de secularism şi de consumism.
Ne temem de acestea sau de neputinţa noastră de a fi la înălţimea credinţei ortodoxe?
Ce speranţe mai vrem decât cele izvorâte din citatele de mai jos?

„Veseleşte-te pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească […]Întăriţi-vă voi, mâini slabe, şi prindeţi putere genunchi slăbănogi. Ziceţi celor slabi la inimă şi la cuget:<<Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru! […]>>” (Paremia întâi)

„Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăti se vor desfăta sufletele voastre. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru.” (Paremia a doua)

Că astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic şi ceata sfinţilor cu noi se adună, şi îngerii cu oamenii împreună-prăznuiesc. […]Astăzi, Cel nefăcut, de bunăvoia Sa, este atins cu mâna de către făptura Sa. […]Astăzi, ne-am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura de sus se luminează ca o făclie. […] (rugăciunea a doua)

Evanghelia Te Deumului de multumire- o mostenire pentru EU

Din Evanghelia Te Deumului de mulţumire care se slujeşte în unele parohii cu câteva minute înainte de intrarea în Anul Nou vă ofer o moştenire a românilor de păstrat în noua identitate:

Aveţi credinţă în Dumnezeu! […]

Pentru aceasta vă zic vouă: toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că veţi lua şi va fi vouă.

Anul Nou pentru ortodocşi

Pare incredibil dar pentru ortodocşii practicanţi revelionul are semnificaţii mărunte.

Agrişă şi cu mine, fără a constitui o excepţie în comunitatea noastră, ne pregătim diferit pentru întâmpinarea zilei de 1 ianuarie.

Anul nou bisericesc are loc la 1 septembrie şi nu semnifică înnoirea anului ci reînceperea ciclului de închinare. Valorile noastre sunt ancorate în Cer şi ciudăţeniile noastre capătă sens doar când accepţi primatul lui Hristos în viaţă.

Pentru noi revelionul are imaginea ştearsă şi umbrită de excese de aceea încercând să nu sfidăm prietenii cărora le scapă convingerile noastre participăm la petrecere cu moderaţie si ne retragem discret după miezul nopţii.

De ce ne retragem după miezul nopţii?

Pentru că dimineată, la ora obişnuită, se slujeşte Sfânta Liturghie a Sfântul Vasile cel Mare. Acolo unde preotul îşi asumă puterea, la sfârşitul acesteia, se săvârşesc slujbele lui Vasile cel Mare, adică exorcismele.

Agrişă e de părere ca ar fi trebuit sa fiu discret fiindcă societatea tot mai înstrăinată de sacru va citi în loc de de cuvântul ” exorcisme” altul, anume „Tanacu” şi se va irita. Dar mie nu-mi pasă.

(Ne aducem fiecare de acasă crucea pe care să ne lege popa cu fată spre icoana Înfricoşatoarei Judecăţi😉 )

Realitatea existenţei diavolului şi a lucrării sale în lume, departe de a fi concept medieval, este un concept a cărui acceptare sau respingere precizează profunzimea sau diletantismul cunoaşterii teologice creştine.

Întâi ianuarie începe pentru ortodocşii români cu exorcizarea răului din vieţile lor. La acest 1 ianuarie Europa primeşte simbolic în societatea ei şi apelul ortodocşilor români de a se exorciza a răului din măruntaiele sale.

Agrişă nu uită în nici un an să sublinieze continuitatea logică în sacralizarea lumii prin ciclul care debutează cu Postul Naşterii Domnului.

Ciclul căruia Agrişă i s-a făcut apostol este determinat de:

  • postirea şi curăţirea de patimi dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului;
  • adoraţia Naşterii Domnului, a coborârii Dumnezeului necuprins în limitarea cărnii pentru a restaura capacitatea îndumnezeitoare a firii umane;
  • celebrarea sacrificului Sfântului Arhidiacon Ştefan datorat excelenţei în trăirea duhovnicească;
  • binecuvântarea năzuinţelor tuturor, mireni sau laici, în viitorul an prin Te Deum-ul de An Nou;
  • exorcizarea lucrării diavoleşti din comunitatea creştină prin slujbele Sfântului Vasile de Anul Nou;
  • reaşezarea lumii în sacralitate prin sfinţirea apelor la Botezul Domnului şi sfinţirea intimă a credincioşilor prin pelerinajul sacru al sfinţirii caselor în care preotul externalizează slujirea din consacrarea bisericii în intimitatea fiecărei case de credincios.

Astfel participarea noastră la revelion are alte coordonate şi alte aşteptări iar strângerea noastră la biserică la ora 23 semnifică bucuria noastră specială.

Din vizuini iar vin mituri de Crăciun

Agrişă a fost invadat de născociri şi aproximări legate de Crăciun. Sunt de acord cu el că este neplăcut să vezi cum oameni educaţi vorbesc şi scriu fără noimă. A scrie neargumentat este impardonabil azi, dacă avem acces la blog, avem şi la Google. Să folosim măcar motoarele de căutare dacă e prea dificil să mânuim carţile.

Exemple:

Moş Crăciun ar fi Santa Claus (Saint Nicholas, Father Christmas, Kris Kringle), adică Saint Nicholas importat de americani din Suedia. De acolo, reimportat în Europa ar fi ajuns la noi. Santa Claus este deci nimeni altul decât Moş Nicolae ale nostru, dar…isteţii noştri spun că adevărata origine a lui Moş Crăciun este serbarea Sfântului Nicolae. Moş Crăciun era îmbrăcat în albastru şi datorită graficianului Haddon Sundblom angajat de Coca Cola pentru o campanie publicitară în 1931, Santa a îmbrăcat roşu şi alb. Nu zău?! Coca Cola (pe lângă alţii) spune că nu e aşa. Şi asta e doar o minoră inexactitate. Apoi fireşte că SinterKlaus era îmbrăcat în haine episcopale. În America a purtat şi veşmânt de vânător cu capcane! În Germania era îmbrăcat cu blănuri.

Acum vin cele „frumoase”. Moş Crăciun în spaţiul românesc nu are nimic în comun cu Moş Nicolae. Poate doar darurile. Moş Nicolae, la români, este doar încorporarea în tradiţia mireană a unui sfânt real şi a unor însuşiri ale sfinţeniei sale.

Kernbach, Densuşianu şi N.-Voronca şi etnografi prea mulţi de pomenit identifică prezenţa Moşului Crăciun în fondul arhaic precreştin din spaţiul traco-getic. Un moş în şirul de moşi- divinităţi. Încorporarea în tradiţia creştină mirenească s-a făcut de către popor şi nu are acceptul clerical deplin nici azi. Moş Crăciun nu este acceptat ca prezenţă doctrinară sau morală în teologia ortodoxă. Imaginea ( pt teologi fie „logoi”, în sensul raţiunilor spirituale din lucruri) lui este acceptată apropierea doctrine datorită potenţialului motivaţional şi moralizant. Acest principiu a conservat şi alte imagini ale tradiţie precreştine stră-române.

În teologia ortodoxă română principiul revelat Apostolului Petru prin plasa cu vieţuitoare prohibite de Lege şi totuşi oferite de Domnul consumului apostolului (FA. 11, 5-10) a fost aplicat şi în direcţia asumării şi îmblânzirii tradiţiilor precreştine.

Între legendele Crăciunului circulă şi unele care au sursă livrească, de inspiraţie din evanghelia apocrifă „Protoevanghelia lui Iacov” care denunţă un Moş Crăciun malefic şi crud care taie mâinile fetei sale pentru că a ajutat-o pe Maica Domnului. Mâinile cresc la loc prin voia Maicii Domnului. Mitogemul acesta se leagă de arhetipul divinitătilor feminine ale pădurii care sunt simbolizate prin copaci cu ramurile retezate, după cum susţine Ivan Evseev. Olinescu reproduce o legendă a Crăciunesei care se încheie cu extraordinara convertire a lui Crăciun cel rău în urma minunilor făcute de Maica Domnului.

Agrişă vede în această legendă şi exprimarea convertirii logoilor de moşi-divinităţi de la păgânismul rău şi egocentric la creştinismul binefăcător.

Ca să mă exprim în limbajul acceptat de promotorii mitului inventării americane a Crăciunului: So, Moş Crăciun a fost ever prezent în tradiţia noastră.

În Occident imaginea lui Santa (nume care sterge referirea la Sfântul Nicolae) a devenit personajul simbolic al sărbătorii secularizate atât de radical încât numele Christmas e prea mult şi devine jucăuş Xmas.

Disperarea umaniştilor români (apropo, ce nedrept că se numesc umanişti) este că la noi legătura dintre Crăciun, colinde şi credinţă este atât de mare încât dacă vrei să o tai te autoexcluzi din atmosfera de sărbători.

În sfârşit, noi creştinii răsăriteni suntem bucuroşi că Sfântul din Mira, provincie bizantină, a oferit apusenilor una din cele mai frumoase perioade al anului.

Bucuria vine de la ortodocşi.😉

Apogeu

Semnificaţia superbă a prezenţei celebrării Sfântului Arhidiacon Ştefan după două zile de intensă bucurie a darurilor este discretă.

Atât de discretă încât mi-au trebuit ani întregi pentru a o gusta.

Jerfa Arhidiaconului Ştefan ne arată bucuria sacrificului pentru Dumnezeu şi a mărturisirii credinţei.

În această lumină văd tot ceea ce se întâmplă din Ajun până azi ca prilej de mărturisire în bucuria sacrificiului dăruirii.

Hristos s-a născut, iar Sfântul Ştefan prin El s-a născut în viaţa adevărată.

Naşterea Domnului

Naşterea lui Hristos să ne fie de folos!

Agrişă este foarte fericit să colinde. Fiecare an este delimitat de două spaţii ale fericirii absolute: Învierea Domnului şi Naşterea Domnului.

Mi-a spus în Ajun:

„Ortodoxia românească este prezentă în manifestarea ei desăvârşită mai cu seamă în însuşirile copilăriei recâştigate. Da! Copilăria recâştigată, anunţată de Mântuitor ca fiind condiţie a intrării în împărăţia dumnezeiască, este caracteristica evidentă a ortodoxiei româneşti. Gândeşte: bucuria de a colinda, a face şi primi daruri. Belşugul meselor răsfăţate şi bunătatea împrăştiată peste comunitate… Ce sunt acestea altceva decât invazia copilăriei curate în inimile adulţilor răciţi de viaţă?

Şi nu doar de Crăciun, ci de multe mari sărbători: inocenţa ouălor de Paşti cu pretenţii de simbol şi stâlpările de Rusalii cu poleieli de moft etnografic.

Din când în când copilăria noastră tânjită impune ritualul de recâştigare a curăţeniei sufleteşti.”

Naşterea lui Hristos să ne fie de folos!

Într-adevăr, anul acesta am urmărit cum cei credincioşi şi cu dragoste au trăit copilăreşte şi absolut bucuria Naşterii Domnului, iar alţii s-au plâns ba de consumism, ba de Moş Crăciun, ba de roşeaţa sau verzeala hainelor moşului, de importul său sau de imposibilitatea acceptării sale ecclesiale.

Copilăria, nu ştie de acestea. În joaca ei, ea câştigă fericirea arvunită de Pruncul Hristos, maturitatea cu mofturii savante nu face decât să producă persoane triste, care colindă dar nu acceptă pe Hristos, primesc colindători şi murmură cu ei compoziţii ale teologilor, se imbuibă la mese de Crăciun mestecând totodată duplicitatea ifoselor de umanişti luminaţi. Anul acesta a fost destul de răspândit soiul de umanişti engleziţi pentru care Jingle Bell s-a asociat cu stripteze în haine roşii.

Naşterea lui Hristos să ne fie de folos!

De teama sfinţeniei acestei copilării revendicate, credincioşilor nu li s-a îngăduit un post în pace.

I-au tulburat „maturii” invidioşi cu neo-iconoclasmul cu fundamente şovăielnice, cu filosofia economică a prohibiţiei participării BOR la activităţii economice legale, cu legea cultelor şi aberaţia pericolului de cenzură pus de aceasta, cu spovedania tanaciană învelită în aproximări şi spaime acuzatoare şi nu în ultimul rând cu fundamentalismul de prost gust care a injectat până ce şi Muntele Athos făcând să curgă odată cu sângele de athoniţi şi picătura utopiei păstrării trăirii în duhul dragostei.

Naşterea lui Hristos să ne fie de folos!

În postul acesta cel mai greu a fost să te păstrezi credincios echilibrat. Pentru că te afli la mijloc, lovit de secularişti diletanţi la fel ca de fundamentalişti anarhişti. Conspiraţia diletanţilor încearcă să ucidă copilăria din tine.

Rămân cu Agrişă alături de copiii cu care colindăm şi încerc să păstrez mirarea supremă:

Copilăria a cuprins în carnea sa toată dumnezeirea necuprinsă!

Naşterea lui Hristos să ne fie de folos!

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.